La bordul navei cu care am parcurs traseul Buenos Aires - Montevideo - Port Stanley (Insulele Falkland) - Capul Horn - Ushuaia - Canalul Beagle - Punta Arenas - Strîmtoarea Magellan - Puerto Montt - Valparaiso, cu totul 6.750 km, s-au aflat 1.902 persoane, 1.335 pasageri şi 567 membri ai echipajului. Cîntărind 57.092 tone, lungă de 250 m şi dotată cu 5 generatoare diesel însumînd 14.400 kW (unei vile cu 7-8 camere îi e suficient un generator de 10 kW), "Veendam" a atins viteza maximă de 35 km/h. În medie, nava a consumat zilnic 72 tone de motorină şi a produs 600 tone de apă potabilă.
MESSI IUBIT, MARADONA VENERAT
PATRU MARI IUBIRI La sfîrşitul lui ianuarie, am aterizat la Buenos Aires în plină vară. Termometrele urcau la prînz spre 35 de grade. Şi dacă ar fi fost mai cald sau mai frig, lucrurile nu s-ar fi schimbat şi eroii populari ai Argentinei ar fi rămas aceiaşi:
Evita Peron, "Che" Guevara, Carlos Gardel şi, singurul în viaţă, Diego Maradona.
Cu siguranţă că pe primii doi îi ştiţi, ex-dansatoarea de cabaret devenită persoană publică după căsătoria cu preşedintele Juan Peron şi revoluţionarul de profesie. Scurtă vreme ministru în guvernul comunist cubanez al lui Fidel Castro, doctorul Guevara avea 39 de ani cînd a fost executat în Bolivia.
UN FRANCEZ ADOPTAT Cîntăreţ şi compozitor, Carlos Gardel (1890-1935) e cel care, întreprinzînd cîteva turnee în Europa, a impus tangoul în întreaga lume, l-a făcut cunoscut şi apreciat. Deşi francez de origine, născut la Toulouse, el continuă să fie socotit unul dintre simbolurile Argentinei.
La Buenos Aires, într-un oraş presărat cu clădiri somptuoase, funcţionează Muzeul Gardel şi există cîteva statui ce-l înfăţişează pe autorul inconfundabilei melodii Mi Noche Triste. E ca şi cînd la Bucureşti am avea vreo 4-5 monumente dedicate Mariei Tănase ori lui Gică Petrescu!
M-am lămurit că toţi argentinienii au auzit despre Carlos Gardel şi doar unul din zece, poate nici atît, despre compatriotul lor Jorge Luis Borges, romancierul fantastic considerat unul dintre cei mai mari ai secolului XX.
ORAŞUL TANGOULUI A spune că argentinienilor le place tangoul constituie numai o jumătate de adevăr. Ei par vrăjiţi de temperamentul şi de senzualitatea unui dans ce se adresează trupului şi, deopotrivă, sufletului. Par chiar obsedaţi. Tocmai de aceea îl interpretează în localuri special amenajate, cel mai căutat şi mai scump fiind El Viejo Almacen, dar uneori şi în mijlocul străzii!
Ajunge să răzbată dinspre o clădire acordurile Cumparsitei pentru ca zeci de oameni, nu neapărat tineri, să formeze perechi şi, blocînd circulaţia pe trotuare, să dea drumul unui tango!
Asta se întîmplă mai ales în pitoreştile zone San Telmo şi Caminito, comparabile cu Montmartre, despre care cărţile susţin că "respiră istorie". Tangoul e cîntat de regulă la acordeon, doar că, spre deosebire de instrumentele folosite la noi, acordeoanele de acolo sînt mai înguste şi se ţin pe genunchi, nu pe piept.
PUENTE DE LA MUJER Atît de nebuni sînt argentinienii după tango încît, să-mi fie cu iertare, imaginaţia le-o ia uneori razna! De pildă, am străbătut în zona portului Puente de la Mujer, Puntea Femeii, opera faimosului arhitect spaniol Santiago Calatrava. Pasămite, pretind ghidurile turistice, construcţia sugerează "la figura de una mujer bailando tango".
Priviţi alături şi daţi-mi dreptate: de unde pînă unde o femeie dansînd tango?! Mai degrabă aduce cu aripa unui avion şi nicidecum, oricît ne-am strădui, cu o dansatoare! Şi dacă, forţînd nota, ne-am închipui totuşi o dansatoare, de ce-ar executa ea un tango şi nu un rock ori o samba?!
Nu, nu, îmi retrag cuvintele, samba niciodată deoarece, dintre toţi vecinii, argentinienii îi iubesc cel mai puţin pe brazilieni. O parte importantă a acestei rivalităţi se datorează fotbalului.
"CUTIA DE CIOCOLATĂ" La Buenos Aires, precum în întreaga Argentină, sportul e la el acasă. Ca atare, nu departe de Puente de la Mujer poate fi văzută statuia lui Juan Manuel Fangio, zis El Maestro,
automobilistul care a obţinut 24 de victorii în Formula 1 şi a cîştigat de 5 ori titlul de campion mondial, ultima oară în 1957.
Prin tradiţie, se joacă mult polo călare, terenul din cartierul Palermo, învecinat cu hipodromul, fiind cel mai cunoscut din America Latină, "la Catedral del Polo". Mai nou, sînt la mare preţ baschetul şi rugby-ul.
Fotbalul însă n-are concurent. Ziarul englez The Guardian a scris cîndva că duelul local dintre Boca Juniors şi River Plate reprezintă
"cea mai intensă experienţă sportivă de pe planetă", iar argentinienii nu contenesc să se laude cu asta. Pe lîngă Boca-River pînă şi Real-Barca ar păli!
Deşi afirmaţia e exagerată, meciurile de pe Estadio Alberto J. Armando, celebra La Bombonera, "Cutia de ciocolată", merită văzute numai pentru maniera furibundă în care galeria celor de la Boca, fosta echipă a lui Maradona, răguşeşte încurajîndu-şi favoriţii timp de 90 de minute. De aceea şi e supranumită La Doce, adică al 12-lea (jucător).
Din păcate, am prins un mijloc de săptămînă la Buenos Aires şi n-am găsit deschis stadionul inaugurat în 1940,
35 de ani mai tîrziu după ce 5 emigranţi italieni au înfiinţat clubul Boca şi i-au pus numele cartierului. Am înconjurat arena cu pasul, însoţit de un alai de cîini fără stăpîn, la fel de numeroşi, dacă nu chiar mai mulţi, decît la Bucureşti! E un capitol la care capitala Argentinei chiar se compară cu cea a României şi zău dacă pot preciza care s-ar clasa pe locul 1! Altfel, am admirat picturile de pe pereţii exteriori, completate însă de sutele de "fuck-uri" marcate cu graffiti! Să fiu iertat, dar scrisul pe ziduri, inclusiv pe monumentele istorice, pare să fie o meserie în America de Sud, aşa că nu mă voi mira văzînd la Santiago de Chile zmîngălite pînă şi uşile Curţii Supreme de Justiţie!
"ADEVĂRAT ARGENTINIAN" Cu toate că nu mai joacă de 15 ani, iar din 2011 antrenează tocmai în Emiratele Arabe Unite,
Maradona rămîne favoritul publicului din ţara sa. Inclusiv în sudul îndepărtat, la Ushuaia, cotată drept Fin del Mundo, Capătul lumii, magazinele de suveniruri nu încetează să vîndă în draci tricouri cu chipul său. Ici şi colo, se cere un Messi, dar El Pibe d'Oro continuă să fie number one. Nu tu Kempes, zero Ardiles, nu tu Valdano, nici un Passarella, Maradona peste tot, Maradona fără adversar!
Pe stradă, vorbind cu unul şi cu altul, am încercat să descopăr care-i secretul acestei supremaţii, incontestabile chiar şi în momentul în care steaua lui Messi urcă permanent, seduce. Am primit diverse răspunsuri fără ca vreunul să mă mulţumească pe deplin.
Cum e posibil, am zgîndărit un bărbat între două vîrste, ca un tip care a băut şi s-a drogat, a tras cu puşca după ziarişti şi şi-a părăsit nevasta să fie atît de iubit?
Replica m-a lăsat cu gura căscată: "Ai dreptate, dar uiţi că, dincolo de năzbîtiile lui, Maradona s-a comportat mereu ca un adevărat argentinian. L-am simţit ca pe unul care n-a greşit faţă de noi, în sensul că nu ne-a trădat niciodată". N-am înţeles atunci şi mărturisesc că nu prea înţeleg nici acum ce-a vrut să spună tipul întîlnit în Plaza de Mayo din Buenos Aires.
